Ziua 321. AMR 45

Zână, erai mai energică până să te îndrăgostești! Acum scrii mai rar, ești dulcegăroasă și nu mai dai cu toți de toți pereții.
Și e rău?
Mmmm, pentru tine nu, normal. Pentru mine e rău. Citeam, dădeam like sau share și era ca și când dădeam eu cu toți de toți pereții...
Așa flecăream deunăzi cu o amică pe chat și a trebuit să recunosc că acum nu mult timp îmi era foarte la îndemână și foarte pe limbă să scriu răutăți. Ce să fac dacă nu-mi mai vine? Ce să fac dacă toamna asta e mai frumoasă decât orice altă toamnă de care îmi aduc aminte? Ce să fac dacă stau atât de puțin acasă? Ba mă cheamă pe-afară marea, ba iarba încă verde, ba aburul cafelelor...
Și-apoi cum să vin în fiecare zi să scriu despre cât de bine mi-e, cât de liniștită sunt, cât de fascinată de ultimele întâmplări de la castel? Sau cât de puerile mi se par îngrijorările și preocupările de acum câteva luni? Sau cât de încântată este periuța mea de dinți că nu mai stă singură în păhăruțul ei de sticlă sablată?
Știu că eram mai interesantă când durerile voastre se diluau în lacrimile mele. Iubiți-mă și acum când sunt bleagă și văd iar lumea în roz cu buline albe! Și nu râdeți de mine când mă vedeți îmbrăcată nu în rochițele mele dragi, ci în tricoul lui Baby. Și nici când asortez la cerceii cu briliante brățara lui de piele neagră.