Ziua 311. AMR 54.

M-am trezit că fac parte dintr-un grup de bloggerițe pe Facebook. Andrada a crezut de cuviință că merit să fiu acolo, pe grup, și inițial m-a amuzat, eu bloggeriță??? Apoi mi-am zis hai să văd ce mai e și cu asta.
Pe grup sunt vreo 23o de fete care cred că au ceva de spus și au pus de-un blog la un moment dat. Nu intenționez să le iau la puricat, sunt blogurile lor, treaba lor, nu mă apasă nici designul, nici ortografia, nici ideile. M-am mai exprimat în acest sens: să comentez despre/pe un blog la modul negativ sau jignitor e ca și cum aș intra într-o casă și mă apuc să critic zugrăveala de pe pereți sau culorile covoarelor. În general, dacă n-am nimic drăguț de zis și nu mi s-a cerut feed back în mod explicit, tac.
Ce mă miră e abundența de specialiste de 20-25 de ani care te învață cum și când e bine să te exprimi în online. Social Media, SEO, PR, Wordpress, RT, Comunicare online, Campanii, Mobile Marketing... Traduse în limba zânească ar fi lingușeală, cerșeală, promovare nerușinată, cotcodăceală inutilă, intoxicare.
De ce e absolut necesar, dom'le, să ajungă toți mari bloggeri/bloggerițe? Pe marile bloguri se scrie despre același lucru, în același timp, cu aceleași cuvinte care transmit același mesaj.
Marii bloggeri fac doar reclamă sau campanii care nu-i reprezintă și consideră că orice vânt pe care-l trag e un lucru demn de publicat pe blog, pe Facebook sau Twitter.
Marii bloggeri au acea atitudine de Eu pot să te fac pe tine prost dacă nu ești de acord cu mine, dar tu nu poți să mă faci pe mine prost pentru că eu sunt mare blogger și pot să te banez.
Singurii pe care îi mai citesc sunt Cabral și Simona Tache.
Sper să nu devină toate colegele mele de grup bloggerițe mari și să mai rămână și câteva din astea mici care să continue să scrie din plăcere, pentru ele și alte câteva perechi de ochi care privesc viața prin aceeași fereastră...