Ziua 308. AMR 57.

Cățelul de zână.


Cățelul de zână, după ce i-am pus baterii noi.
***
18 05, Message received, m-anunță telefonul. Închid agenda. Închid laptopul. Hai, Taz, mergem acasă! Arunc o privire peste umăr. Câh, ce dezordine am lăsat...
Schimb rochia cu un tricou și o pereche de blugi, trec mâinile prin păr și dau cu un pic de fard în obraji.
Hai, Taz, mergem în parc!
În mașină îmi dau seama că am plecat încălțată cu șlapii cu care umblu prin casă. Asta e...
La Nerva Traian trec pe galben, la Timpuri Noi la fel.
Lacul din Parcul Tineretului este imens.
Vrei să-i dăm roată? Da, sigur.
Rățuște și sălcii în dreapta, Taz în spate, extaziat de mirosurile noi și de puzderia de cățeluși cu care ne petreceam, replici agreabile din stânga, un tătic care făcea jogging împingând căruciorul odraslei în față.
Taz va cădea lat după plimbarea asta, poate așa mă lasă și pe mine să dorm mai mult dimineața...
Înserare în jur, stele deasupra, alei neștiute în dreapta, om bun și frumos în stânga, Trattoria Verdi în față.
Mâncăm? Da, sigur. Am împărțit toți trei o pizza teribil de bună, cu somon și multă mozzarella.
Luminițe în frunzișul de deasupra, Taz sătul și ghiduș pe scaunul din dreapta, om fără de care nu știu cum am trăit până acum în față.
Acum câteva săptămâni, la 18 05, dacă mă uitam la ceas, mă bucuram că e devreme și mai am timp să lucrez, n-aș fi lăsat neterminat lucrul de care mă apucasem, n-aș fi plecat în șlapi de-acasă, nu mi-aș fi riscat carnetul de șofer de două ori în 5 minute, n-aș fi mers pe jos o oră și mai bine și n-aș fi mâncat pizza la ora 10 noaptea.
Mulțumesc, Nicol! :-)
PS Taz n-a căzut lat, în schimb eu am adormit cu laptopul în brațe, înainte de miezul nopții.