Zânele s-au conformat,
Publika ne-a fermecat,
Până-n zori am fi dansat.
Nu aș fi avut nevoie de postarea fotografiilor ca să-mi aduc aminte de seara aceasta din Tribute. Sentimentul că eram exact acolo unde aș fi vrut să fiu, cu toți cei cu care aș fi vrut să fiu va tropăi multă vreme pe la mine prin suflet. Era o vreme când sentimentul apărea atât de des încât nici nu-l mai luam în seamă, apoi a dispărut brusc și complet. Până sâmbătă seara, când l-am regăsit tremurând încă de pe când îmbrăcam fusta cu flori fucsia.
*** Această postare este fără număr-umăr-măr, dedicație-cație-ție specială-cială-ală de la zâna bună-bună-ună celor cărora li se pare exagerat să ieși sâmbătă seara la dans și să cinezi în oraș în seara următoare, celor care petrec serile una după alta doar cu televizorul și-o cană de ceai, celor care-și imaginează că ne întoarcem dimineața acasă cu rochiile rupte din cauza dansurilor provocatoare și cu mințile vraiște din cauza alcoolului, celor care vorbesc singuri pe facebook, celor care trăiesc doar uitându-se la fotografiile altora! Enjoy!
hmmm...rochia rupta...dans provocator...zani speak for yourself..hic :)))))
RăspundețiȘtergere@Samy. Oops, am atins un punct sensibil. "Rochii rupte (...)și cu mințile vraiște din cauza alcoolului." Completare: Și cu măturile bușite. :-))))
RăspundețiȘtergerePfai, rautate mica! Sa ne fie de bine si sa ne vedem mai des. Ca saptamanal nu e de-ajuns :))
RăspundețiȘtergereGrave sentimente de invidie mă năpădesc !!! :)))
RăspundețiȘtergere