joi, 5 mai 2011

Ziua 209.AMR 156

Da' știu că v-a fost dor de zână, m-am uitat pe trafic :-)...Și mie mi-a fost dor de voi, mă bucur că am revenit la postările zilnice normale și sper să rămân așa pentru că trec printr-o perioadă destul de ciudată: mama de zână e în spital iar tatăl uneia dintre zânele ministerului a murit.
Cumva, nu știu cum, am reușit să găsesc dispoziție, timp și nervi pentru a ajunge la întâlnirea cu colegii de liceu pe care i-am regăsit la fel de frumoși ca acum 20 de ani. Și, cu toate că sunt oameni în toată firea, cu responsabilități, copii, joburi importante, mine serioase, început de burtă sau chelii, tot am avut chef să-i răvășesc ciuful lui Pisoi sau să o necăjesc pe Ramona.
Poate nu mai avem aceeași energie ca atunci când chiuleam și stăteam prin parc,

Poate nu mai suntem la fel de curioși ca atunci când experimentam prima țigară, prima gură de vodcă sau primul sărut,

Și, cu siguranță, suntem mult mai pricepuți în a ne cosmetiza neîmplinirile, blazările sau nereușitele,

Dar ne-am întors cu mare drag și cu multă ușurință în timp. Damn! Acum 20 de ani eram iubita unui băiat care semăna cu Michael Jackson!!! :-))))))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...