Heeei, cum să fiu bibelou?! Sunt eu, Taz, cățelul de zână. Sunt la bunica și mami mi-a dat voie să scriu pe blog cât stă ea de vorbă cu niște fluturi la poartă.
Nu prea mă pot concentra, e mare agitație aici. Graurii fluieră prin cireși, albinele îmi zumzăie pe la urechi, gărgărițele mi se urcă pe codiță iar eu trebuie să fiu vigilent la toate astea dar mai ales la bunica: pune masa! Mă voi poziționa strategic lângă bunicul, el nu rezistă deloc privirii mele de milog și îmi dă aproape toată porția lui de carne, în ciuda protestelor zânei. "Așa, îndoapă-l, fă-l obez! Dacă i se face rău, îl iei la subraț și tu te duci la veterinar cu el în creierii nopții!"
Dar eu nu știu de ce se îngrijorează atâta, spuneți și voi, arăt eu ca un purcel?
E drept că, atunci când mă cer în brațele ei, abia poate să mă ridice...
Dar o îmbunez dacă îi dau un pupic,
îi arăt ultima figură de tango pe care am învățat-o,
îi zâmbesc cu gura până la urechi și
o privesc șăgalnic, printre gene.
Sunt prințul ei, o iubesc și o fac să râdă. Și atunci știu că este fericită.
Restul, atâta cât rămâne, vine de la ele:
ce frumos s-a facut diavoll :-)
RăspundețiȘtergereii mai creste mult blanitza aia?!?!?!
Nu Taz, nu esti purcelus, esti un catelus frumos si pufos!Dar nu exagera si tu cu mancarea, are dreptate zana...
RăspundețiȘtergere@Mulțumim, e dracu' gol! Cu blănița suntem la jumătatea drumului. :-)
RăspundețiȘtergere@anonim 2. :-) Așa, încurajează-l! O să-mi mănânce și urechile!
RăspundețiȘtergere