Ziua 128. AMR 237.

Știți diminețile acelea leneșe, cu plumb în gene, cu cafeaua băută în reluare, cu muzică lină pe care numai urechile tale o aud, cu un zâmbet tâmp pe față și cu senzația aceea că va fi o zi minunată? Ei bine, a mea nu a fost așa. Cum zmeul nu e acasă ca să înceapă să se foiască și să mă trezească cu noaptea în cap, m-am trezit hăt pe la 8:30. Ce muzică lină, ce cafea, ce zâmbet! Abia am nimerit nasturii de la cămașă, cu sacoul m-am îmbrăcat pe trepte, spre ieșire, cu ojă mi-am dat în zânomobil, în timp ce traversam orașul. Totul pentru a ajunge la întâlnirea de la 9 30, fixată cu o mămică ce nu putea veni mai târziu pentru că bebelușul care urma să fie botezat avea program de somn. La 9 35 am parcat în fața sediului; pfew, nimeni nu părea să mă aștepte bătând din picior. La 9 45 sorbeam din cafeaua bună, bună și mămica tot nu ajunsese. Ei, o fi trafic, știu cum e. Deschid facebook-ul și mă hlizesc un pic cu fetele. 10 10. Al naibii trafic! 10 30. Sună telefonul. E mămica! " Bebe nu s-a trezit, nu mai putem ajunge la timp." Serios? Nici că băgasem de seamă. :-) Bebelușul cu program tocmai azi și-a găsit să doarmă neîntors, ceea ce e minunat pentru că de somnic și de lăptic are nevoie să crească. Dar eu, cu mintea mea de zână fără copil (dar cu cățel), mă întreb, nu putea mămica să sune pe la 9 20, când devenise clară intenția bebelușului de mai trage un pui de somn?
Trec peste iureșul zilei pentru că nici nu știu când a trecut: aveam în fața doar perspectiva unei seri în Tribute, cu Iris și abia așteptam să sorb un mojito și să ronțăi niște gheață pisată. Aproape că simțeam mirosul de rom și mentă, tot mai puternic pe măsură ce se apropia ora. Pantofiorii și rochița de zână, floare în păr, mmm, oare merge cureaua asta sau cealaltă?!? Telefonul e, portofelul e, șervețele sunt, unde am pus cheile?, ah, uite-le. Hei, dar ce are Lisuca? De ce tremură și abia stă în picioare? Termometrul, 39 cu 8!!! Aoleu, moare cățelul, zâna începe văicăreala. Repede, Cristi-veterinarul, ce contează ca e 22 30? El nu are niciodată telefonul închis. Iar Lisuca nu se îmbolnăvește niciodată, dar niciodată în orele de program ale oricărui cabinet veterinar: ori e duminică, ori e miezul nopții, ori e 7 dimineața atunci când are ea chef de o cură cu perfuzii sau 2-3 injecții în fund. Acum, la 0 15, așteptăm să scadă febra. Rochițica de zână e plină de blană albă, floarea din păr s-a pleoștit iar Iris cred că e la jumătatea recitalului. Eh, poate data viitoare au mai mult noroc băieții, în seara asta au ratat ocazia să cânte pentru urechile de zână "Vrei să dormi și dormi, nici nu-ți imaginezi. Vrei să dormi și dormi, doar perna ta o vezi."