sâmbătă, 5 februarie 2011

Ziua 125. AMR 240.

Azi am participat la o acțiune de voluntariat alături de un grup de oameni tineri, frumoși, deștepți, preocupați de aspectul fizic, de instruirea continuă și de îmbunătățirea calității lumii în care trăiesc. Studenți, masteranzi, doctoranzi, directori de multinaționale, manageri ai propriilor afaceri.
Toată ziua nu mi-a dat pace un gând: ei, cei de genul masculin se încadrează în categoria ubersexualilor (știu că ați auzit cuvântul, în cazul în care v-a fost lene să îi căutați semnificația, vă spun eu că ubersexualul este metrosexualul mai puternic, mai stăpân pe el, mai implicat social).

Pentru ele, ce corespondent feminin al cuvântului există? Și iarăși vă spun eu, că m-am interesat: nu există. Pentru femei nu s-au mai găsit, dom'le, cuvinte! S-au terminat neologismele taman acum!

Dar să nu divaghez, nu despre feminisme voiam să vă povestesc acum. E timp pentru toate.
Acțiunea la care am participat se numeste 10:23 și este o campanie de informare în privința homeopatiei, de cele mai multe ori confundată cu fitoterapia.
Nu sunt eu voluntarul ideal având în vedere mofturile, comoditățile, tabieturile și sensibilitățile mele de zână, dar câteodată, las bagheta și diadema acasă și mă duc unde sunt chemată.
De data aceasta am mers la o chestie curajoasă, organizată de ASUR și Sceptici în România, un protest corelat cu altele din toată lumea, pe durata weekend-ului 5 – 6 februarie 2011.
Provocarea-ingerarea unei supradoze cu preparate homeopate.
Scopul-demonstrarea ineficienței acestor produse.
Concluzia-homeopatia e apă chioară.
A fost multă distracție, cum era și normal cu atâția tineri prezenți. A fost și frig. Crunt. Noroc cu tricourile de campanie, că altfel nu știu, zău, ce ne făceam!

La 10:23 fix, așa cum se vede pe ceasul de la Universitate, am ciocnit paharele cu cate 20, 30, 40 de pilule. Nu le nominalizez, precizez doar ca e vorba de un produs care amelioreaza starile gripale și de alte cateva cu efect sedativ, conform prospectelor.





După mai bine de 12 ore de la ingerare, nu a fost nimeni luat cu salvarea. Cei care erau răciți au rămas tot răciți, cei care au luat somnifere sunt cu ochii cât cepele la calculator sau prin discoteci.
Noi, cei prezenți acolo, știam deja: homeopatia e apă chioară iar apa chioară nu te scapă de boli ci doar de sete.

6 comentarii:

  1. Esti foarte severa cu homeopatia. Uite, eu iau de citeva luni bune picaturi de Zmeur. Inca nu se vad rezultate, dar sint sigura ca in citiva ani o sa fiu mult mai bine! Te tin la curent. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ionouka, draga zana,degeaba sunteti sarcastice.se prea poate sa nu fi incaput pe mana medicului care trebuie.Vi-l recomand cu caldura pe al meu si o sa va schimbati opiniile.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ionouka. Mi-e teamă că nu voi mai avea dinți în gură și voi merge doar sprijinită în baston iar de la tine tot nu am să primesc vreo veste! :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Elena Firică. Nu știu despre prințesă dar eu recunosc că sunt sarcastică. Am o mare nedumerire când primesc astfel de comentarii: chiar crezi că îmi voi schimba opinia exprimată în ditamai postarea doar pentru că tu bei apă chioară și îmi spui că e panaceul pe care îl așteptăm cu toții?

    RăspundețiȘtergere
  5. adica... apa chiara poarta ochelari??? sau doar lentila la un ochi??

    RăspundețiȘtergere
  6. @Oovi S-o trimitem, dom'le, la un oftalmolog, zic! :-) Bine ai venit pe blogul de zână! Ai grijă cu nămeții tăi, la noi a venit primăvara :-P

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...