Ziua 32. AMR 333

Vi se pare că mă știți de undeva? Sunt Vanessa și m-ați cunoscut cu ocazia botezului.
Azi Zâna Bună Rău, mătușa mea, m-a lăsat pe mine să scriu pe blog pentru că ea e copleșită: pana de pasăre colibri cu care scrie de obicei îi tremură între degete după infuzia de tandrețe, drăgălășenie și bună dispoziție cu care am tratat-o azi, când m-a vizitat la bunicii mei. M-a ținut numai în brațe și m-a pupat tot timpul, peste tot, iar mie mi-a plăcut și nu m-aș mai fi dat dusă de acolo numai că mai aveam ceva treburi urgente de rezolvat prin casă: de ros mouse-ul, lumânările decorative, cheile de la mașină și, în general, cam tot ce îmi pică în mână.
Preferata mea este suzeta Schnuli, pe care o port tot timpul după mine. Mă dau în vânt după ea. După ea și după Alejandro din Don't call my name, I'm not your babe, Ale, Alejandro...așa mă apucă o poftă de dans când aud melodia asta! Chiar și când o fredonează bunica și nu Lady Ga Ga!




Ea e mami, Zâna Aiurită. Îmi place tare mult de ea pentru că are grijă de mine fără să mă cocoloșească. Și râde mult. Și vorbește continuu. Și ne jucăm și ne uităm pe cărticele. Și știți ce am remarcat? E o poză acolo cu o chestie cu blană, urechi ascuțite și coadă lungă căreia mami îi spune Pisică iar tati îi spune Katze. Oare de ce nu se pun ei doi de acord?


Iar el este Booggie. Ne înțelegem minunat, mă gâdilă cu mustățile și, când mi-o fură pe Schnuli, îi fur și eu jucăriile împrăștiate prin grădină! El a fost copilul lui mami înainte să apar eu pe lume și acum tare mai suferă drăguțul de el când plecăm departe, la noi acasă.





Aș mai sta cu voi la taclale dar mami mi-a pregătit un biberon cu lăptic, semn că trebuie să trag un pui de somn.
Vă salut pe toți și să mai veniți pe la noi pe blog, Zâna a primit convocare la castelul meu din Austria și sigur se va întoarce cu poze și povești frumoase!