Muțuțel

A venit azi o clientă care nu m-a lăsat să deschid gura să spun frumos Bună ziua! că s-a repezit ea: Aaaaa, pe tine te știu de pe blog, tu ești Taz! Și-l fixa cu degetul arătător pe Taz care dădea din coadă afectat. Oops, mi-am înghițit salutul politicos și n-am mai fost în stare să mă gândesc decât că fata asta din fața mea știe că o (mai) ard prin cluburi, că Baby mi-a adus cadou de Crăciun o bluză Chanel, că prietena mea mă înjură vârtos în mod anonim. Știe când mi-e lene, când mi-e somn, când mănânc ceva bun, când sunt nervoasă, când nu-mi mai încap în piele de bucurie. Știe că sunt leșinată după pantofii cu toc și după rochiile vaporoase. A suta oară m-am întrebat ce-or gândi oamenii care citesc fără să mă cunoască personal și tot a suta oară îmi zic că trebuie să gândească de bine din moment ce vin spre mine, vor să mă cunoască, să ieșim la cafea, să lucreze cu mine.
Mie-mi plac toți cei cu care intru în contact, rareori mi se întâmplă să nu rezonez cu cineva sau să plec de la o întâlnire cu senzația că am pierdut timpul. E adevărat că am și eu preferații mei, mă dau în vânt după oamenii curajoși, cu povești de viață trăită cu intensitate, povești pe care le ascult vrăjită preț de 2-3 cappuccino. Sau după oamenii care râd mult, care nu se plâng că ninge troienit în ianuarie, plouă torențial în iunie sau bate soarele ca-n deșert în august. După oamenii deștepți, da' deștepți după standardele mele, cultivați, aproape prețioși în exprimare, atenți la topica frazei și la momentul potrivit să arunce în conversație un cuvânt cu iz de vulgaritate. Ca să nu mai zic de oamenii care stăpânesc mai mult de un subiect și care vorbesc despre ei fără să dea senzația că se laudă.
Îmi plac oamenii în general, femei, bărbați sau copii deopotrivă, deși când e vorba de ultima categorie încă mai caut marele răspuns: de ce trebuie să plângă una-două? Și mie mi-e foame și nu mă apuc să urlu.... Și eu vreau geanta aia aurie de la Michael Kors și nu mă tăvălesc pe jos... Dar nu despre copii a̶b̶e̶r̶a̶m̶ vorbeam în mod special, ci despre oameni în general. Ziceam că îmi plac. Chiar dacă unii mă sperie. Așa ca femeile acelea bărbătoase cu brațe puternice care mă fac să mă simt mică-mică deși poate sunt mai înaltă decât ele. Sau ca bărbații aceia care cred că e foarte masculin să-și scuipe flegmele pe stradă sau să-și bată nevasta și copilul. Sau ca femeile și bărbații proști făcuți grămadă, dar care se poartă ca și cum ar fi deștepți. Și sunt mulți rău, îi văd pe Facebook, pe forumurile presei cotidiene, pe bloguri; dau sfaturi, dau lecții, emit păreri ca și cum ar mărturisi adevărul suprem, fac morală, pun etichete, fac judecăți de valoare.
Mă sperie și mă fac să mă simt într-un film hai, nu de groază, dar sigur cu mult suspans, gen pe care nu l-am agreat niciodată. Că eu nu mă mai satur de filmele mele ușurele, în care eu sunt Baby, Fluturaș sau Frunzică, Taz e Muțuțel, iarna nu-i ca vara, banii și încălțămintea sunt făcute să circule și lucrurile să nu fie luate numai în serios.
Later edit.
Această postare este omagiul zânesc adus oamenilor dragi și frumoși din viața mea, oameni care după un pahar mare de vin îmi sunt și mai dragi și îmi par și mai frumoși.

Botez Anastasia

Trusou pentru botez

Cutie pentru trusou



Lumânare pentru botez

Cip-cirip!

Nu mai pot cu capul, dom'le! De la sărbători și până azi, toți erau morocănoși că ce sărbători sunt alea fără zăpadă, ce iarnă e aia fără zăpadă, nu e normal să fie 12 grade în ianuarie etc, etc.
Acu' că ninge și e zăpadă, sunt și mai morocănoși. E prăpăd! Nu vine nimeni să ne deszăpezească, ne rupem picioarele pe trotuare, murim în mașină (la doi-trei kilometri distanță de o localitate) de frig, de foame, de sete, de prostie. Numai aoleu și vai din toate părțile!
E iarnă, oameni buni, e ianuarie, locuim într-o țară cu climă temperat continentală, vara-i cald, iarna-i frig. Și nici măcar nu e așa de frig; cât sunt eu de zână meridională și tot nu mă plâng că stau 40 de minute în vifor după Taz care aleargă ca apucat de streche prin nămeți de zici că e Malamut de Alaska, nu un pricăjit de Bichon.
Da, zână, pe tine te doare la bascheți, ai încălzire prin parchet, garaj subteran, biroul la o aruncătură de băț, îți dă mâna să fii vitează! Mda, asta cam așa e, dar fiecare doarme cum își așterne.
Acasă n-a fost nevoie că s-au îngrijit cei pe care îi plătim să aibă grijă de noi, dar la birou să știți că am pus osu' la treabă că dacă nu noi, atunci cine? Babele de la etaj? Asistatul social care nu iese din casă decât ca să încingă grătarul pe trotuarul de vis-a-vis? Era ușa troienită jumate și zăpada virgină de 10 cm în casa scării azi, și ce? S-a rezolvat problema în 10 minute cu o cutie de sare, o mătură și un făraș de plastic. Și da, eram pe tocuri, în caz că trage careva aer în piept gata-gata să mă întrebe...
Așadar nu mai pot cu capul! Și pe mine chiar că mă încurcă foarte tare treaba asta cu vijelia: plănuisem un we cu zânele la Atena, o mare aventură cu zânomobilul; voiam să simțim cum ne iese fundul prin scaunul mașinii, să vorbim mult, să oprim în benzinării ca să mâncăm sandwichuri proaste, să facem poze turbate și să ne hlizim cu polițiștii din Bulgaria. Iată aici pierdere adevărată, nu că faci o oră jumate până la serviciu! Da' tot plecăm, numa' nu mai plecăm în we... Stăm să muncim. Și să ne minunăm cât de nesimțit poți să fii să umbli prin oraș cu mașina așa:

De trei zile-ncoace...

Copăcei din panglici

How to kill a mockingbird...

...dați-i-o lui Taz!


PS Nu dați cu pietre, victima cu pene e doar un magnet pentru frigider.

Take me to the candy shop

Decor din acadele pentru botez.