Gloriosa

Când i-am arătat Robertei prima oară o gloriosa, n-am avut nici cea mai mică bănuială că o voi visa nopți la rând. Este exotică, rece, contorsionată ca o gheară, cu șase stamine încărcate excesiv cu polen și cu o tulpină moale și fragilă, greu de lucrat și dificil de integrat în aranjamentele florale romantice și dulcege specifice nunților. A ales-o fără să clipească și nu am clintit-o de pe poziție decât câțiva centimetri, doar cât să facă loc și câtorva trandafiri mari, corai.
Așa a început totul: trebuia să facem în așa fel încât această floare rece să radieze căldură și să emane lumină. Într-o duminică de iunie care a început ca una de noiembrie și așa a rămas.
A fost greu, dar la sfârșitul zilei și începutul petrecerii totul ni s-a parut cumva ușor, iar părul încrețit, degetele de la picioare murate, fețele galbene de polen, frunzele și petalele ajunse-numai ele știu cum-în lenjeria intimă, degetele crestate și unghiile rupte din carne nu mai erau decât pretexte de glume și râs nesfârșit.
Nunta aceasta mi-a mers la suflet. Și coraiul nu e culoarea mea favorita iar gloriosa e departe de a fi o floare pe placul meu. Mi-a dat o stare de bine pentru că atunci cand am aruncat o privire în sala pregătită, am realizat că totul arată ca ea, ca Roberta: discretă dar cu personalitate, simplă și elegantă, incredibil de frumoasă fără ostentație.
S-a scris mult și s-a vorbit și mai mult de această nuntă. S-au strepezit mulți dinți, s-au dat mulți ochi peste cap, s-a comentat răutăcios și s-au făcut pariuri cu cotă mare că rezultatul va fi dezastruos.
Și? Roberta și Victor chiar se iubesc și sunt fericiți iar noi am sudat o echipă pe care aș paria oricând, oricât.

* Fotografiile sunt din arhiva personală a mirilor și sunt realizate de Florin-Ciprian Marinescu