luni, 11 martie 2013

Te rog

Grea temă pentru acasă mi-ai dat, tipule de la mihalca.ro. E drept că mi-ai acordat răgazul să termin ce începusem, adică zecile de buchete de flori pentru a sărbători începutul primăverii, dar imediat ce mi-am revenit din somnul de trei zile și trei nopți, m-ai bătut discret pe umăr și a trebuit să mă pun mintenaș pe scris căci nu aș putea vreodată să dezamăgesc pe cineva care m-a nominalizat pe lista lui de oameni frumoși.
Iată răspunsurile mele, cu precizarea că, în cazul câtorva,  te-am bombănit că m-ai provocat la sinceritate:

 1. Viața de până acum: regret că nu am procedat cum trebuie sau regret că a trecut prea repede?
 Minunată. Nu regret decât că am amânat câteva decizii, dar de luat tot le-am luat.
 2. Cine sau ce și-a pus amprenta asupra personalității tale?
 Un fost iubit. Mi-e încă greu să-i mulțumesc, mai ales în public, pentru că mare parte din ce sunt acum i se datorează.
 3. Ultima carte citită?
 De ce cred oamenii în bazaconii. Michael Shermer. Am luat o pauză de la beletristică.
 4. Ai planuri pentru lumea cealaltă?
 Nu cred că mai există alta, deci trag cât pot de tare pe lumea asta.
 5. Ai încredere în oameni?
 Da, multă. Totală. Până în momentul când lumea face ceva greșit și nu mai am.:-)
 6. Dacă ai fi putut alege ce calitate/trăsătură ți-ai fi luat?
 Ambiție, spirit de competiție. N-am deloc.
 7. Artistul / formația preferat(ă)?
 U2.
 9. Crezi în existența îngerilor?
 Nu. Și n-am avut prieteni imaginari nici în copilărie.
 10. Ce îți dorești de la viață?
 Și crezi că e suficient să îmi doresc ca să-mi dea? Tot de mine trebuie să mă rog, tot pe mine trebuie  să mă conving.
 11. Iubești ca să trăiești sau trăiești ca să iubești?
 Nici, nici, dacă vorbim de iubirea romantică. Poți trăi fără să iubești, dar zi tu dacă poți să iubești fără să trăiești?! Mă hrănesc, respir și dorm ca să trăiesc și trăiesc ca să mă bucur de toate lucrurile frumoase și de întâmplările interesante ale vieții.
Mi-e teamă că mă voi opri aici cu respectarea regulilor jocului întrucât în lista mea de bloguri nou descoperite nu se numără nici măcar unul care să îndeplinească toate condițiile.
Și îți pun tot ție cele 11 întrebări, la care tu alegi dacă îmi răspunzi public sau în privat :-P
1. Ce aștepți de la femeia pe care o placi?
2. De ce nu ne-am intersectat mai devreme?
3. Ai fiert cartofii în coajă sau i-ai băgat direct la cuptor?
4. Cum e să știi că scrii pe placul femeilor și le atingi la coarda sensibilă?
5. Când te uiți și la PC-ul de la birou care scoate niște sunete nefirești atunci când îl pornesc?
6. Te-ai îndoit vreodată de judecata ta?
7. Cum ți-aș putea mulțumi că mi-ai adus-o la castel pe DT?
8. Crezi că cercetătorii britanici au dreptate când afirmă că nu există amiciție între femei și bărbați?:-)
9. Ai fost în Scoția?
10. Bei vinul cu sifon/apă minerală?
11. Cum te vezi peste câțiva ani?

Un comentariu:

  1. Multumesc pentru ca ai fost draguta si ai raspuns provocarii. Cat despre intrebarile adresate mie, in final, uite iti raspund aici:
    1. Am o singura asteptare: Sa ma surprinda!
    2. Pentru ca o ardeai cu vreun Ticalos prin tari straine! :p
    3. Am urmat corect instructiunile. Acum am inteles si de ce se fierb in coaja! ;)
    4. Nimeni nu te vrea de iubit, toate (cele interesate) te vor de sot! O drama!
    5. Atunci cand esti pregatita sa dai urmatoarea cafea, alaturi de niste macarrons (la pachet)!
    6. Da. Fac asta mereu!
    7. Chiar crezi ca ai cunoscut-o pe "adevarata DT"? :D
    8. Nu cred. Sunt britanici! Ce te astepti de la ei?
    9. Nu. Ma iei?
    10. Cel mai adesea (alb). Nu (rosu)
    11. Mai batran.

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...