marți, 27 septembrie 2011
Ziua 315. AMR 50.
Florența și Costi au fost printre primii mei clienți acum mulți ani; ne-am împrietenit imediat, i-am ajutat să aibă o nuntă așa cum și-au dorit-o și am reușit să ținem legătura în tot timpul care a trecut de atunci.
Eu nu i-am văzut niciodată altfel decât zâmbindu-și frumos și alintându-se unul pe celălalt, erau și sunt încă unul din acele cupluri care te reasigură că noțiunea de the one e reală și că merită să o iei în calcul.
Simt că ei doi vor rezista împreună în lumea asta în care pare că toate iubirile mor.
Simt că Micul Prinț Thomas pe care tocmai l-am botezat e norocosul câștigător pe viață al unei familii cum ar trebui să aibă toți copiii: întreagă și caldă.
Botezul princiar s-a întâmplat, normal, la Palatul Ghika unde zâna a dat din baghetă pe ici, pe colo, foarte subtil că, deh, ce-i mai poți face unui palat care strălucește deja?
Asistentul Taz a fost și el la datorie, a vizitat toate camerele, a ronțăit vreo două orhidee, s-a ascuns pe sub mese până când a obosit și s-a culcușit pe catifeaua groasă a unui scaun Ludovic al XIV-lea. Sau al XV-lea, nu sunt sigură. :-) Oricum, n-a părut prea impresionat pentru că s-a dat jos în câteva minute și s-a așezat în cutia cu panglici, sârme și sfori.
Vom reveni cu poze de la petrecerea și desfrâul de la palat. :-)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Facerea de bine, futere de mamă
E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...
-
Sâmbătă după prânz, m-am dus, invitată de niște cunoștințe vechi, la o acțiune organizată de compania NuSkin. M-am urnit cu greu de pe c...
-
Sunt Taz. Ne-am văzut în decembrie și ianuarie aproape zi de zi, după ce m-a călcat mașina și mi-am fracturat lăbuța. Zâna m-a adus într-u...
-
Cât de îndepărtată mi se părea ziua aceasta atunci când m-am apucat de scris, cât de mult îmi doream la un moment dat să se grăbească și să ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu