Ziua 290. AMR 75.

Ca să lămurim povestea cu Marcello, trebuie spus că el este parte dintr-un vis de zână, un vis vechi de câțiva ani, de când am văzut Sub soarele Toscanei și mi s-au înșurubat în minte două lucruri: trebuie să văd Toscana și trebuie să văd Positano.
Marcello este iubitul italian al unei scriitoare americane venite în vacanță prin Toscana. Povestea e tare frumoasă: ea, răvășită după un divorț abrupt și nedrept, se decide să lase tot trecutul în urmă și cumpără o casă veche în Cortona, un sat din Toscana. Pe Marcello îl întâlnește pe străzile din Roma și îndrăznește să-l însoțească într-o călătorie neplanificată la Positano.
Frances: Do traffic lights mean anything around here? Marcello: Sure. Green light is avanti, avanti. Yellow light is decoration.
Frances: What about red light? Marcello: Just a suggestion. Idila lor durează foarte puțin, nu depășește stadiul de întâmplare frumoasă, nu se împlinește, dar e suficient ca Marcello să se cuibărească în sufletul femeii și să rămână acolo, legănându-se printre alte amintiri frumoase.
Marcello nu este decât întruchiparea farmecului necunoscutului. El era italian, brun, înalt și cu ochii verzi, dar poate fi francez serios și grizonant sau scoțian vesel și cu păr roșu, important e să îți furnizeze motive să fii din nou pasională și încrezătoare în ceea ce are viața frumos de oferit.