marți, 16 august 2011

Ziua 281. AMR 84.



Dintre toate lucrurile care au legătură cu călătoriile, cel mai puțin îmi place să fac și să desfac bagaje. Primul pas e să fac liste, marea mea pasiune. Lista cu ce pun în bagajul de cală și în bagajul de mână, lista cu ce să nu uit, lista cu ce mai am nevoie să cumpăr, lista cu ce rămâne de de făcut cât lipsesc eu. De fiecare dată același ritual, aceleași liste, ai zice că la anii mei și cu experiența de rigoare, ar trebui să fac asta cântând. Nici gând! E o adevărată tortură să aleg hainele, de unde să știu eu acum cum voi vrea să mă îmbrac miercuri la prânz sau vineri de dimineață? Că nu sunt genul care să-și pregătească ținutele de cu seară. Azi dimineață întâi mi-am pus cerceii cu perle de la Ina și-apoi am știut că vreau să mă îmbrac în bluză albă și fustă neagră. Și să mă încalț cu pantofi animal print din păr de ponei.
În vacanța da vară, pământenii pleacă la mare, la soare, cu câteva tricouri și maieuri, pantaloni scurți, costum de baie, lenjerie de corp, șlapi, cărți și reviste, aparat foto, portofele și pașaport. În vacanța de vară zânele pleacă tot la mare și la soare (că doar nu vi le imaginați în Alaska, mulgând renii!), așadar și zânele au în bagaje aceleași chestii, doar că un pic mai multe.
-tricouri și maieuri. Albe și bleumarin, în principal. Fără număr.
-fustițe și rochițe diafane de care trebuie să țină în permanență pentru că în vacanța de vară la mare, în mod cu totul și cu totul surprinzător, suflă briza si le urca in cap când e lumea mai dragă.
-o jachetă de blugi ori un cardigan că nu se știe cum e vremea. Evident că ori e prea cald și sunt aduse degeaba, ori e prea frig și atunci sunt insuficient de călduroase.
-costume de baie, caftane, papuci și genți de plajă asortate. Ce dacă zânele urăsc să stea la plajă și nu rezistă mai mult de 5 minute în soare că se ofilesc precum petuniile? Ce dacă zânele nu știu să înoate și nu se udă decât până la pulpișoare, vorba baladei cu Manole?
-mărgele, cercei, brățări cât mai multe, cât mai colorate, cât mai zgomotoase. Mânați, măăăi, hăi, hăi!
-pălării. Chiar dacă zânele nu suportă să aibă ceva pe cap pentru că simt cum le ia foc claia de păr de dedesubt. Șpilul e că nu știi când ai nevoie de ele pentru o poză artistică.
-flori de pus în păr că, vorba ceea, ce e o zână fără floare în păr!?
-curele. Deși sunt vreo 7-8 în valiză, cea care trebuie cu adevărat e uitată, invariabil, acasă.
-încălțăminte. Subiectul acesta e sensibil și dureros: o săptămână de mers cu șlapi, balerini și sandale plate poate aduce o zână în pragul nebuniei.
-rochițe de dormit și tăvălit prin așternuturi albe și moi...
-cele mai sexy piese de lenjerie
-prezervative. Că tot am ajuns la un nivel mai intim al discuției. Și că trebuie să dăm exemplu de responsabilitate tineretului patriei.
-creme, șampon, gel de duș, balsamuri, uleiuri esențiale pentru soare, după soare, înainte de soare, dincolo de soare, hidratante, nutritive, reparatoare etc. Plus uleiul de argan, desigur. Oricum, doar el este folosit. Rostul celorlalte este să fie înșirate prin baie ca să-și justifice camerista salariul ștergând praful pe sub ele.
-peria de întins părul. Tot cam degeaba, părul stă numai încrețit și zburlit.
-plasturi. Ori zânele au picioarele deosebite, ori încălțămintea are calapod prost. Una din două trebuie să fie că altă explicație n-am pentru mulțimea de bătături pe care reușesc să le acumuleze în vacanță.
-Ipod. Cu coloana sonoră din Chicago și Cats în playlist. Și cu Sub soarele Toscanei. Ca acum un an. Și ca acum doi ani.
-laptop. Mda, există smartphone-uri dar să fim serioși, au limitele lor. Nu poți savura activitățile de pe facebook pe ecranul ăla cât palma.
-aparat foto. Ăsta micu' face poze minunate, dar de ce trebuie să aibă 5 kile și cinșpe obiective și filtre?
-bani pe card. Și nu ne duce pre noi în ispită...
Cam asta e tot, lista e gata. Să trecem la fapte. Cum adică unde plec?!? În vacanță.
Marcello, ci vediamo presto!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...