Ziua 123. AMR 242.

Mi-ar fi plăcut să lucrez într-un magazin de cosmetice, poate așa aș fi știut și eu la anii mei ce înseamnă primer. Am ajuns din greșeală pe un blog românesc de make up și l-am frunzărit câteva minute reținând cuvinte noi, termeni de specialitate cum ar veni. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că erau prezentate și recomandate produse care costau 3 lei, 6 lei, 12 lei...păi și atunci, eu de ce am crezut mereu că lumea se oprește la MAC??? Nu am pus bookmark la blogul respectiv, păcat, autoarea era delicioasă: în 5 din 10 postări câte am citit, plângea după o trusă de machiaj de 90 de lei. M-au mâncat degetele să îi scriu că, decât să piardă vremea pe blog, postând de 3 ori în fiecare zi, mai bine își găsește de lucru și, din salariul minim pe economie, își poate lua nenorocirea aia de trusă și încă 6 în plus!!! Dar nu i-am scris, e blogul ei, e viața ei iar eu nu mi-am propus să devin critic de bloguri. Nu încă. :-)))
Așadar nu-mi plac blogurile de make-up. Și nici cele de politică sau de poezie. Să nu mai zic de cele cu temă religioasă. Sau blogurile cu bioenergii, homeopatii și alte gogoșerii. Nici despre cele de fashion nu pot să zic că mă încântă în mod deosebit.
În schimb, mă dau în vânt după cele de fotografie, de gastronomie, de antichități, vintage și vechituri, de călătorii, de DIY (do it yourself) și după cele care se pot înscrie în categoria largă "verzi și uscate". Și ador blogurile personale cu poză, biografie și curaj, cu etalarea vieții așa cum e ea. Mereu mi-a plăcut să știu ce se întâmplă prin casele oamenilor, m-am întrebat ce e dincolo de perdele, uși și pilote. Prima descoperire și mare slăbiciune a fost ucenica de zână care face niște poze minunate, are o familie superbă și călătorește în locuri interesante. Și zilnic mă înfrupt din bucatele pregătite impecabil de o zână tare eficientă. Păi sigur, veți zice, e blat, le iubesc că sunt zâne de-ale mele. Iaca iubesc tare mult și prințese. Și doctori. Și balerine new-yorkeze. Și zmei deștepți. Și o blondă în pantofi de mireasă. Cu mențiunea că ultimii trei nu sunt puși degeaba ultimii, pentru că ei scriu mult prea rar în comparație cu setea mea de cunoaștere. :-P
Recitesc și nu-mi dau seama ce m-a mânat să scriu atâta despre iubirile mele când nu voiam decât să vi-l prezint pe Zânel (are și-un frate geamăn, Habibel).

E cam sașiu, Raluca s-a gândit că e ceea ce am nevoie azi ca să văd lucrurile drept și să zâmbesc din nou. Nu numai că am zâmbit, am râs de-a binelea. Mai ales că mi-am găsit și inel cu onix pentru degetul mic și sfrijit.

Și întrebarea mea de ieri, referitoare la parolarea blackberry-ului, nu a rămas retorică:
During a recent password audit, it was found that a blonde was using the following password: MickeyMinniePlutoHueyLouieDeweyDonaldGoofy. When asked why such a big password, she replied "It had to be at least 8 characters long."
Își face cineva curaj să răspundă și la cea de azi? A mai remarcat cineva că ambele noastre birouri au ajuns să semene cu niște camere de joacă de la atâția ursuleți, cărucioare, păpuși de porțelan, cutiuțe, broscuțe, măscuțe, fluturași, coșulețe și pernuțe? :-)