Ziua 115. AMR 250.

Da, da, da, știu, am întârziat cu postarea asta dar e prima dată în 115 zile, nu fiți așa stricți! Am petrecut și eu o zi în pijamale după mult, mult timp. Noroc cu Dana că m-a scos din ele pe la 18 00 momindu-mă cu un ceai, doi motani pufoși și un film bun: Coco avant Chanel. Frumos, emoționant. Audrey Tautou știe cum să-ți intre pe sub piele, franțuzoaică, deh... Am rămas puțin frustrată că am văzut prea puține din hainele după care tânjesc, regizorul a găsit de cuviință că minunățiile acelea de taioare și rochii merită doar 5 minute la sfârșitul filmului...dar trebuie că știe el mai bine.
Dacă mă întrebați pe mine, nu mai e nimic altceva înainte de Coco și după ea. Singura fashion icon pe care o știu. Neîmplinită în dragoste, independentă, workoholică, obsedată de perfecțiune, Coco putea foarte bine să fie o femeie a zilelor noastre. Cât de fericită o fi fost știind că nicio femeie nu e femeie dacă nu are măcar o little black dress în garderobă?
Și unde mai pui că se pricepea și la bărbați: “As long as you know men are like children, you know everything.":-)
Hmm, tot nu văd iertarea în ochii voștri: bine, mărturisesc că nu am scris pentru că am adormit devreme pe canapea, în brațele zmeului. Parcă, parcă văd mai multă înțelegere acum, mulțumesc.