Ziua 113. AMR 252.

Mâine mă văd la prânz cu nașa Reta și, în cinstea ei, mi-am făcut unghiile roșii. Azi nu pun poze deși am făcut câteva, am purtat aparatul după mine toată ziulica. Abia le-am pictat. De unghii zic. Nu risc să le stric atingând ceva. (Ar fi o premieră să nu fie nevoie să le retușez: nu am răbdare niciodată să stau cuminte până se usucă. Exact atunci mă apuc să caut în geantă sau prin vreun sertar!).
Dacă nu mi-e lene prea tare, caut niște poze prin laptop, ăsta micu' sigur nu-și strică manichuira căutând prin arhivele lui. Dar sigur nu am poze cu nașa Reta, la vremea când ne făceam noi veacul prin Regie, nu ne pasionau modellingul și exhibiționismul ca acum. Eram studente în anul 2, eu la Jurnalistică, ea la Litere. Mie mi se năzărise că nu-mi trăiesc suficient viața de studentă dacă nu stau și eu în cămin și am făcut pe dracu'n patru să mă cazez într-unul. Dacă vă mai spun și că una din colegele noastre era Ina, vă puteți da seama în ce hal puteam să fim. Eu, evident, eram singura normală pe acolo. Hahaha, vă și văd cum vă încruntați și umflați obrajii... Am tupeu, nu? Să susțin că mă comportam ca o studentă model când eram numai cu gândul la distracție și drăcării!?! Ce tristă eram vineri după amiaza când trebuia să plec acasă și cum mai trepidam duminica de nerăbdare să mă întorc! Îmi plăcea Jon Bon Jovi. Dormeam în patul de sus și pe tavan lipisem un poster cu el. Din când în când se dezlipea și cădea peste mine noaptea... La un moment dat m-am plictisit de el și l-am dat jos de tot. De plictiseala dar și din respect: tocmai îl cunoscusem pe cel care avea să-mi devină soț peste vreo 6 ani. (Fie vorba între noi, și de el m-am plictisit la alt moment dat și l-am dat jos de pe piedestalul unde îl cocoțasem).
Un an am stat cu fetele în P11. Memoria mea de elefant a stocat mii de informații de atunci: ce haine purtam, ce muzică asculta nașa Reta, cine cu cine era combinat, ce scria Ina în jurnalul ei (oops, sorry Ina!), orarul trenurilor, culoarea căcănie a linoleumului de pe hol, notele din sesiune, jacheta roșie de jeans a Inei, orarul de luni cu seminarii și cursuri de la 8 la 8, ciorapii și prosoapele atârnate la uscat pe sârma legată între două paturi. Un singur lucru nu-mi amintesc: mâncam ceva la vremea respectivă? Că eu prima amintire cu mine punând mâna pe o tigaie o am din anul 2000, imediat după ce am fost mireasă...