Ziua 65. AMR 300

Îmi place din nou fereastra mea mare cât peretele căci pot să stau în pat și să văd cerul, coșurile caselor cu fumul ieșind, ploaia în lumina becurilor de pe stradă, balcoane cu mușcate. Asta dacă stau culcată. Dacă mă ridic în capul oaselor văd o casă neîngrijită, noroiul și băltoacele de pe stradă și mașini parcate la întâmplare. Deci dispoziția mea depinde de cât de mult vreau să văd din ce se află în jurul meu. Azi nu mi-am propus dar cumva am reușit să văd doar oameni frumoși, prieteni mai noi sau mai vechi adunați laolaltă fără să fie vreo ocazie specială. Am râs, am dansat, am ciocnit paharele, am cântat, dar la un moment dat m-am surprins dorindu-mi să îngheț acel moment ca să-mi rămână așa pentru totdeauna. Privindu-i pe fiecare în parte și întrebându-mă câți dintre ei vor mai fi lângă mine și peste un an sau șase m-am înfuriat: ce s-a ales de planul meu de a mă bucura de ce am ACUM, AICI fără să notez în agendă ce va fi MÂINE, PESTE TOT?