Ziua 76. AMR 289.

Am în jurul meu, pe canapea, pe taburet și pe masă 2 coji de banană, o pungă de pufuleți, o cutie cu halva, un pahar cu bere din care tocmai am băut așa că scriu repede, repede până nu ajunge alcoolul să scrie în locul meu. Beau bere pentru că mi-a fost lene să aduc baxurile de apă și suc din portbagaj. Iar zmeul e plecat la Zurich. În delegație. De acolo zboară la Viena pentru team building și să nu vă prind că hăhăiți, să avem puțină încredere în maturitatea și înțelepciunea lui, da? Dar și când s-o întoarce duminică seara cu turtă dulce, atunci să vă văd ce mai comentați! :-))) M-a întrebat, ca de obicei, ce vreau să-mi aducă. Eu, prețioasă, serioasă și țâfnoasă, i-am zis că nu am nevoie de nimic, poate de puțină turtă dulce. Sfântă încăpățânare! Și apoi mă apucă iar nervii că mie nu mi se întâmplă lucrurile acelea frumoase de prin filme sau reclame: de ce nu primesc prăjituri cu inele de logodnă în blat? Sau flori prin curier cât să umplu o cameră și să nu mai am loc să mă mișc? Sau o mașină legată cu fundă roșie? Sau o cutie mare cât mine plină cu bomboane cu fulgi de ciocolată și pralină? Sau să vin acasă seara și să găsesc masa pusă, lumânări aprinse, șampanie cu bulburuci, căpșuni ninse cu frișcă...nu, nu frișcă, nu-mi place frișca, ninse cu altceva...nu contează, atâta timp cât nu e ardei iute.
Bărbații din viața mea au fost atât de romantici încât nu am fost niciodată în pericol să fac diabet: unul îmi cânta " Mărioară de la Gorjîîîîîîîî" și îmi aducea coșulețe cu zmeură când apărea după 3 zile de jucat poker. Altul a vrut să mă surprindă plăcut venind de la Galați la București exact în seara în care am vrut și eu să-l surprind plăcut ducându-mă după el de la București la Galați. Altul mi-a zâmbit ucigător și mi-a dăruit un inel în tren. Și, după ce că era un inel teribil de urât (nu care cumva să credeți că e cel din foto!!!), mai era și 3 în 1: inel de logodnă, cadou de Paște și cadou de ziua mea. Am devenit răutăcioasă, e de la bere, mi s-au încălzit urechile...Nu vreau să fiu rea dar e ceva mai puternic decât mine... mai spun doar că am pierdut inelul cu pricina și am fost certată groaznic și amenințată că nu mai pup altul de la el. Și nici că am mai primit vreunul decât după 4 ani, imediat ce l-am anunțat că vreau să divorțez :-)))).
Sigur că e amuzant acum dar eu tot am viziuni romantice și mă tem că îmi va crește barba până voi primi trandafiri în cutie albă legată cu panglică roșie, rochii glamouroase și bilete la Opera din Viena, nopți fierbinți pe blănița din fața șemineului. Ah, dacă aș fi eu, dom'le, bărbat, ce romantisme mi-aș oferi!