Prima oară m-a făcut fericită Lisa căci s-a jucat, după aproape o lună de boală, cu ursul ei favorit, Winnie! L-a pupat și l-a plimbat prin toată casa și-mi venea să o sufoc în brațe de bucurie că se simte atât de bine și că a a revenit la vechile obiceiuri!
Apoi m-a făcut să zâmbesc un cuplu de tineri frumoși, studenți probabil. Pe Lipscani. Ea plângea, el o ținea în brațe și încerca să o liniștească spunându-i vorbe dulci, ea îi spunea "Lasă-mă să plec!" dar nimic din vocea sau gesturile ei nu confirma că ar vrea asta. Cu cât o îmbrățișa el mai puternic, cu atât plângea ea mai tare. Oare cu ce i-o fi greșit? Cu ce baros o fi dat în dreapta și-n stânga prin sufletul ei?
I-am urmărit cu pumnii strânși, nu-mi doream ca el să-i dea drumul să plece! Nu i-a
dat, au plecat împreună de mână...
Sora mea m-a anunțat că a deschis cafeneaua pentru care s-a mutat departe de mine, tocmai la Cluj. Amuzată, îmi povestea cum s-a ocupat cu emoție de primii doi clienți! Abia aștept să ajung și eu și să-i savurez cafelele cu ale căror rețete mă înnebunește de vreo câteva săptămâni! Până atunci, mă mulțumesc cu reportajul pe care l-au făcut azi cei de la Happy Hour, mâine se difuzează!
Bravo Lisa, sa te tii tare si sa o faci fericita pe mami in continuare! :-)
RăspundețiȘtergereViata e frumoasa oricum. Trebuie doar sa stii sa o privesti.
RăspundețiȘtergere@ Crystal Clear, multumim pentru sustinere si te asteptam acasa!
RăspundețiȘtergere@ Gabi, uneori parcă suntem legați la ochi :-)
RăspundețiȘtergereDa, Zana buna. Suntem toti cu ochii larg inchisi...
RăspundețiȘtergere