joi, 14 octombrie 2010

Ziua 14. AMR 351

Am un nod în gât. Am mâncat gutuie. În fiecare an, toamna, mi se face poftă de gutui și de fiecare dată îmi dau seama că nu-mi plac, de fapt! Sunt tari, aspre și fiecare îmbucătură mi se pune de-a curmezișul încât am impresia că îmi sfâșie esofagul! În fiecare an zic că nu mai cumpăr, dar până anul următor, uit. Acum am 2 kilograme de gutui frumoase pe care le voi ține pe post de odorizant în bucătărie!

Ziua 14 a fost una liniștită, în care m-am putut ocupa mai mult de mine și de micile plăceri, cum ar fi statul la taclale cu prietenele mele.
Și cafeaua de la prânz, și limonada de după amiază le-am savurat în compania unor femei așa cum și-ar dori cei mai mulți dintre bărbați: frumoase, cochete, înțelepte, amuzante, împlinite. Amândouă au copii frumoși, frumoși de tot și mă distrez copios ascultând povești cu prostioarele lor spuse sau făcute: Ioana vrea să știe de la mami ce înseamnă "ulă cu p în față" și, când află, repetă de câteva ori ca să rețină, în cazul în care "este întrebată la școală". Ilinca anunță tot familionul că Ioanei i-a crescut o pietricică în sân. Sofia, la cei trei ani ai săi, vorbește o engleză numai de ea știută, dar cu un perfect accent british. Andrei își torturează mama cu buldozerele vorbitoare și îi uimește pe toți când solicită joacă serioasă, "cu imaginație".
I just love kids! OTHERS' KIDS, OF COURSE!

2 comentarii:

  1. Am aceeasi problema legata de guti si, cu toate astea, nu pot renunta la ele. Acum stau cuminti pe pervazut din bucatarie, asteptand sa ajunga gem.
    Cat despre copii... Piticul meu (4 ani, in 10 noiembrie) a spalat ieri vasele pentru prima oara. ”Mami, ce bine ca mi-am gasit si eu ceva de facut, pentru ca altfel nu aveam ce face...”

    RăspundețiȘtergere
  2. Delicios, pesemne că piticul tău se gândește că și tu speli vasele pentru că nu ai ce face! ;-)))) Bărbat în devenire, ce mai!

    RăspundețiȘtergere

Facerea de bine, futere de mamă

E acea perioadă din an când toți vrem să fim mai buni, duduie online-ul de campanii umanitare și strângeri de fonduri pentru cauze care mai ...