Ziua 137. AMR 228.

După cea mai lungă și cea mai obositoare sâmbătă, am analizat posibilitățile de a recupera ceva din ea măcar seara:
1. dănțuiala exclusă din start din motive de depresie generală printre gagici
2. film la cinema exclus pentru că zmeul are spatele înțepenit, deh, bătrânețile!
3. cină în oraș exclusă pentru că aveam poftă de salată iar eu nu mănânc salate prin cârciumi pentru că risc să-mi trosnească nisipul între dinți sau să primesc roșiile și ardeii cu noroi pe ele. Da, știu, sunt ciudată, mi s-a mai spus...
Așa că ne-am prăbușit pe canapea și am văzut filme:
Nopți în Rodanthe (nu știu cum face Diane Lane da' tot în filme care promovează turismul ajunge să joace) și Seven Pounds. Le-am ales dintr-o listă cu filme de plâns, găsită pe un blog (din păcate nu mai știu care, ca să pun link). Nu am plâns dar nici mult nu a lipsit, ce vreți, sunt și eu o zână sensibilă. Filmele amândouă sunt despre dragoste și moartea celui iubit. N-am experimentat dar pot să-mi imaginez cât de greu mi-ar fi...
La urma urmei, nu a fost o zi irosită, din toată lista de zece filme le-am ales exact pe cele două care să-mi reamintească ce fel de dragoste am nevoie:
"One that gives you the courage to be better than you are, not less than you are." Adrianne-Nopți în Rodanthe.

Dor de Lisuca.

Ziua 136. AMR 229.

Fecioara din imaginile de mai jos este Princess Maya. Ea a fost fotomodel și sursă de bună dispoziție toată după amiaza, ne-a lăsat să îi facem tot ce ne-a trecut prin cap. Priviți numai ce privire și ce zâmbet poate să aibă!







Dor tare de Lisuca.

Ziua 135. AMR 230.

Parcă sunt un cățelandru care absoarbe tot ce îl învață dresorul lui, atât de ușor capăt automatisme și atât de greu mă desprind apoi de ele! În fiecare zi, de la serviciu spre casă, pe la jumătatea drumului, adică pe la Piața Romană, opresc muzica și încep să mă gândesc la lucrurile despre care aș putea să scriu. Derulez filmul și revăd dimineața liniștită, jerseul cu flori pe care abia aștept să-l îmbrac, ședința foto cu Maya- samoyedul Ralucăi, ciocolata belgiană dăruită de Pisica și Florian (La mulți ani, dragilor! Să fiți fericiți și peste 30 de ani!), mirosul de zambilă, dantela neagră care va deveni în curând o fustă vaporoasă și imprimanta care toată ziua nu a printat decât FUCSIA (mă întreb ce-or fi gândit bieții oameni care și-au primit facturile și devizele mai roz decât fondantele Mariei Antoaneta...).
Înainte de culcare, foarte târziu de obicei, cu laptopul sprijinit pe inima-pernă roșie cu mâini, scriu despre oricare dintre ele sau despre toate de-a valma. Sau despre cu totul altceva. Ca azi. Azi vreau să scriu despre adevăr. Știu că au mai scris și alții. De curând, pe blogul de prințesă perfect sănătoasă am fost foarte vehement de acord că avem nevoie să ne fie spus adevărul în față, oricât ar fi de neplăcut.
Aș fi vrut ca veterinarul Lisucăi să-mi fi spus că nu prea mai avem mult timp împreună. Și mireasa cu care fixasem o întâlnire dis de dimineață să-mi fi spus că nu dă doi bani pe faptul că o aștept degeaba. Dar cel mai mult aș fi vrut ca cineva să-mi spună că fericirea pe care am simțit-o pe această plajă pustie urma să dispară în curând.

Sunt pregătită să primesc toate adevărurile, aveți curaj și spuneți-mi-le pur și simplu. Pe unele îmi va veni greu să le cred. Pe altele le voi primi cu zâmbetul pe buze. Altele mă vor pustii pentru o vreme, dar nu mai vreau minciună, omisiuni, zâmbete forțate și ipocrizie. Am zis!



Dor de Lisuca.

Botez Bianca Elena

Botez Bianca Elena. Accesorii și decorațiuni botez. Tafta ivoire. Accesorii satin și organza ivoire, roz.

Ziua 134. AMR 231

Mărturisesc că, atunci când intram pe ușa sălii Izvor a Teatrului Bulandra, nici nu știam ce piesă urma să văd, Oana luase de capul ei biletele pentru a bifa încă o etapă din procesul "Vlad Zamfirescu" prin care trece.

Am râs în hohote la o comedie adevărată, simplă, fără grosolănii și fără stereotipuri.
"Artă" de Yasmina Reza se joacă la „Comédie des Champs-Elysée“ cu casa închisă din octombrie 1994. În București nu-i cunosc performanțele, dar sunt convinsă că are succes. Subiectul e prietenia dintre trei bărbați în floarea vârstei, zdruncinată din temelii de un tablou alb cu dungi albe.

Serge (Șerban Pavlu), medic dermatolog cu o bună situație financiară și pasionat de arta modernă, achiziționează cu 35 000 de euro acest tablou, spre furia lui Marc (ah, Vlad Zamfirescu), inginer, adept al homeopatiei. Cel de-al treilea personaj, Yvan (Gheorghe Ifrim), angajat într-o papetărie, încearcă din răsputeri să-i împace dar se dovedește că disputa pe marginea tabloului alb cu dungi albe nu este decât un pretext pentru a scoate la iveală un conflict care mocnea de mai multă vreme.
Eu zic că merită pus pe lista voastră de entertainment-uri vesperale bucureștene, e un spectacol agreabil, reconfortant, jucat cu plăcere. Și, dacă vă trece prin cap să încheiați seara cu o cină la Divan, să mă anunțați și pe mine.

Dor de Lisuca.

Ziua 133. AMR 232.

A mai văzut cineva afișul mare cu " FRUMO YOU MADE ME LOVE YOU" de pe panoul de la Piața Victoriei? Sunt sigură că nu e vreo reclamă ci un mesaj în văzul lumii de la un îndrăgostit către frumoasa lui. Ce mi-a plăcut!!! La fel de mult ca bannerul cu "Pui, iartă-mă!" afișat într-o vară pe la Unirii acum câțiva ani. E romantism în stare pură, la naiba! E ce avem nevoie toți o dată sau de două ori în viață, oricât de bine dezvoltate ne sunt simțul ridicolului sau dorința de intimitate. Vreau să știu dacă există vreo persoană, măcar una, care să nu se simtă măgulită de un astfel de gest! Aud?

I'm a bird, I'm a bird inside, inside
I can fly, I can fly so high, so high
I can taste, I can taste the sky all from my knees.

Dor de Zuzuca.

Botez Patrick Ștefan