Ziua 80. AMR 285.

Decembrie
Decembrie 2010 nu seamănă cu niciun alt decembrie de care îmi amintesc. E anost, comun, nu-l simt nici măcar în oase când ies în frig. Uitasem cum e să te plictisești în propria casă, în propria viață. Am bătut în seara aceasta străzile din centrul vechi al Bucureștiului dar aș fi vrut să fie ale Parisului. Am cumpărat un șal de lână dar aș fi vrut să fie din cașmir.
Peste 58 de ore ar trebui să fiu la Paris. Aș fi vrut să nu fi vrut atât de mult să mă duc. Aș fi vrut să fiu rugată din nou să nu plec și să fiu la fel de împăcată cu neplecarea ca și acum șase ani, când aceeași voce îmi șoptea, tot în decembrie, "Nu pleca...".
De cum am ajuns acasă, am simțit nevoia să-mi reamintesc de ce trebuie să rămân și am scormonit prin fotografii:

Decembrie în familie.


Decembrie la Viena.


Decembrie, botez Daria.


Decembrie la Viena.


Decembrie la Budapesta.


Decembrie la Viena.


Decembrie la Londra.

Mi s-a lăsat libertatea să aleg dacă vreau să plec și să mă întorc. Va fi știind rațiunea asta a mea de ce m-a îndemnat să rămân, am încredere în prezentul prezumtiv...

Ziua 79. AMR 286

De dinainte de a se însera sunt cu Gena, prietenă dragă și de soi.
Gena e una din miresele mele de acum câțiva ani și știu pe de rost tot ce i-am pregătit pentru nunta bleumarin și ivoire pe care și-a imaginat-o. Atâta chimie a fost între noi încă de la primele emailuri schimbate și atât de repede am ars etapele încât după o săptămână deja vorbeam despre soacre.
E una din cele mai agreabile ființe cu care am avut vreodată de-a face: inteligentă, educată, amuzantă și suficient de dezinvoltă încât să iasă în stradă cu urechile de Minnie Mouse.
Zilele trecute am pus la cale o petrecere în pijamale pentru acest sfârșit de săptămână: am început cu cafele, bârfe și tarte cu fructe, am continuat cu o plimbare prin zăpadă, confesiuni, ceaiuri calde, analize, evaluări, sandwichuri cu mozzarella și sos pesto, altă plimbare prin zăpadă și am concluzionat că bărbații e porci. :-)
După concluzie, a fost atât de satisfăcută încât s-a culcat așa că mi-am continuat singură petrecerea în pijamale, cu ciocolată Mozart și Pepsi, că atâta a mai rămas după cheful "monstru" cu draga mea prietenă. Mi-a fost milă de ea și am lăsat-o să doarmă, are și ea o vârstă și oricum, căsca de i se rupeau fălcile încă de pe la 9...

Ziua 78. AMR 287

Când m-am apucat să scriu eram foarte liniștită, scriam despre cum am colindat eu toată seara prin centru după cadouri, cum a început să ningă peste mine (cred că și peste voi dar, deh, blogul e al meu :-), cât de haioasă e mutrița Lisei, aceeași la fiecare prima zăpadă, o combinație între milogeală-"Mami, ia-mă în brațe repede, vai de reumatismele mele!" și lehamite -" Hm, a venit iar iarna! Da, și? Cât ține?".
Mai scriam despre cum cumpăr eu cadouri pentru alții
și, până să le împachetez frumos și să le dăruiesc, mă trezesc că vreau să le păstrez pentru mine. Pesemne că așa m-am pricopsit cu toate acele lucruri de care mă plângeam deunăzi.
Și mai vroiam să pun o listă și cu ce NU care cumva să primesc de Crăciun:
-cizme Yeti
-cizme UGG
-cizme peste genunchi
-costum de baie cu chiloți tanga
-ciorapi plasă
-ochelari de libelulă
-rochie scurtă, mulată și decoltată
-cărți religioase, mistice sau de pseudo-știință
-pantaloni carrots (Da, zmeulică, sunt pantalonii aceia care nu-ți plac ție...sau or fi început să-ți placă??? Nu mai știu, în ultima vreme m-ai cam bulversat, ce știam eu că nu-ți place a devenit obiect de pasiune...:-P)
-haină de chinchila
-jucării sexuale
-ustensile pentru bucătărie
Și cum scriam eu din poziția lotus, zen aproape de nirvana, apare și nepotu' Sucă...ăăă, ăsta, Dani. De la Cluj. No, binie, să tot fie fo' trei zile de când o aterizat dar doar și-o aruncat bagajul și o și plecat la vânătoare. Trebuie că era tare stătut de nu a mai apărut decât azi, țucu-i nasul lui! Și-a mai venit și cu poftă de cârnați, auzi! L-am liniștit rapid cu două sandwichuri cu frunze de salată și cașcaval și s-a culcat bombănind: mâine iar mă spune maică-sii, sor'mea adică.
Și în încheiere, o mărturisire în public: el e iubirea vieții mele dar și unul din motivele pentru care nu am vrut niciodată un copil al meu. Tare m-a mai torturat, m-a stors de nervi (mai nou, de bani) și mi-a mâncat tinerețile cu jucăriile lui minuscule ce-mi intrau în talpă, desenele animate ce rulau la nesfârșit și lecțiile la română, franceză, engleză (ooo, ce coșmaruri mai am și acum cu teme rămase nefăcute!!!)!

Ziua 77. AMR 288.

Black or white

Nu știu cum am reușit să fac atâtea lucruri, mă mir și eu de mine, atâta lene am avut zilele trecute în vene că începuse să mă doară! De la cafeaua cu ucenica de zână (foaaaarte agreabilă dar foaaarte scurtă) la hârțogăraia pentru contabilitate, de la curățarea plantelor (câtă mizerie pot face niște flori aflate cică în repaus hibernal!!!) la surf pe net după fotografii cu mingi de golf, miri, mirese și frunze de trifoi (v-am spus că miresele mele sunt speciale! :-), de la listele de cadouri până la alegerea marelui câștigător la concurs, pfew, ce-am mai vâjâit, nici nu mi-am văzut capul de atâta treabă!
Așa, si ce legătură e între titlu, text și fotografii?!? Niciuna, am vrut doar să mă laud :-).
Și acum vreau să le enervez pe dragele mele prietene, dantelărese ca și mine, cu noile mele podoabe:

Ziua 76. AMR 289.

Am în jurul meu, pe canapea, pe taburet și pe masă 2 coji de banană, o pungă de pufuleți, o cutie cu halva, un pahar cu bere din care tocmai am băut așa că scriu repede, repede până nu ajunge alcoolul să scrie în locul meu. Beau bere pentru că mi-a fost lene să aduc baxurile de apă și suc din portbagaj. Iar zmeul e plecat la Zurich. În delegație. De acolo zboară la Viena pentru team building și să nu vă prind că hăhăiți, să avem puțină încredere în maturitatea și înțelepciunea lui, da? Dar și când s-o întoarce duminică seara cu turtă dulce, atunci să vă văd ce mai comentați! :-))) M-a întrebat, ca de obicei, ce vreau să-mi aducă. Eu, prețioasă, serioasă și țâfnoasă, i-am zis că nu am nevoie de nimic, poate de puțină turtă dulce. Sfântă încăpățânare! Și apoi mă apucă iar nervii că mie nu mi se întâmplă lucrurile acelea frumoase de prin filme sau reclame: de ce nu primesc prăjituri cu inele de logodnă în blat? Sau flori prin curier cât să umplu o cameră și să nu mai am loc să mă mișc? Sau o mașină legată cu fundă roșie? Sau o cutie mare cât mine plină cu bomboane cu fulgi de ciocolată și pralină? Sau să vin acasă seara și să găsesc masa pusă, lumânări aprinse, șampanie cu bulburuci, căpșuni ninse cu frișcă...nu, nu frișcă, nu-mi place frișca, ninse cu altceva...nu contează, atâta timp cât nu e ardei iute.
Bărbații din viața mea au fost atât de romantici încât nu am fost niciodată în pericol să fac diabet: unul îmi cânta " Mărioară de la Gorjîîîîîîîî" și îmi aducea coșulețe cu zmeură când apărea după 3 zile de jucat poker. Altul a vrut să mă surprindă plăcut venind de la Galați la București exact în seara în care am vrut și eu să-l surprind plăcut ducându-mă după el de la București la Galați. Altul mi-a zâmbit ucigător și mi-a dăruit un inel în tren. Și, după ce că era un inel teribil de urât (nu care cumva să credeți că e cel din foto!!!), mai era și 3 în 1: inel de logodnă, cadou de Paște și cadou de ziua mea. Am devenit răutăcioasă, e de la bere, mi s-au încălzit urechile...Nu vreau să fiu rea dar e ceva mai puternic decât mine... mai spun doar că am pierdut inelul cu pricina și am fost certată groaznic și amenințată că nu mai pup altul de la el. Și nici că am mai primit vreunul decât după 4 ani, imediat ce l-am anunțat că vreau să divorțez :-)))).
Sigur că e amuzant acum dar eu tot am viziuni romantice și mă tem că îmi va crește barba până voi primi trandafiri în cutie albă legată cu panglică roșie, rochii glamouroase și bilete la Opera din Viena, nopți fierbinți pe blănița din fața șemineului. Ah, dacă aș fi eu, dom'le, bărbat, ce romantisme mi-aș oferi!

Ziua 75. AMR 290.

Prima seară după mult timp în care am simțit că mi-e bine. Nu știu să pun degetul într-un loc și să spun că acolo mă durea. Din senin, am simțit că vreau să-l îmbrățișez și să-l sărut pe zmeul răsturnat pe canapea și apăsarea s-a dus... Și era mult înainte de a mă instala în fotoliu ca în fotografie deci nu se poate spune că e efectul terapeutic al ceaiului sau al mângâierilor pe blănița moale a Lisucăi.
Așadar am finalizat lista pentru Moș Crăciun: cât mai multe seri ca asta și nu mai cer niciodată nimic! Dar niciodată!
Ei, bine, poate mai încolo... un cesuleț drăgălaș ca acesta...

Sau bijuterii drăgălașe ca acestea...

Sau o rochițică drăgălașă ca aceasta...

...

Ziua 74. AMR 291

Acestea sunt câteva propuneri ale marilor designeri de interioare și arhitecți din lumea bună pentru pomul de Crăciun. Am deja senzația că insistați pe foto 3 și vă întrebați cât e de greu să faceți așa ceva acasă... Se poate să vă scuturați degețelele de zahărul pudră și să fiți atenți 2 minute la rugămintea unei zâne? Mulțumesc: Nu mai cumpărați brazi tăiați pentru împodobit de Crăciun! Luați unul în ghiveci dacă vreți "să miroasă a brad", luați unul artificial care arată infinit mai frumos decât pinii ciufuliți de prin piețe. Știți că există o familie care folosește unul cumpărat în anul 1886? Bradul, în vârstă de 124 de ani, are 35 de centimetri înălţime şi are în continuare decoraţiunile originale. E pricăjit și șui, da, dar e atât de drăgălaș! Așa cum vă gândiți să fiți mai buni cu copiii săraci, cu bătrânii neajutorați și cu câinii vagabonzi, gânditi-vă și la faptul că unui copăcel îi trebuie 10 ani să ajungă la înălțimea potrivită pentru tăiat. Comparați cei 1o ani cu cele câteva zile în care îl țineți în casă...merită?