Exact când și ultimul ac de brad și orice urmă de glitter
vor fi dispărut din atelier, începe un nou sezon de nunți, botezuri și alte
evenimente private sau corporate.
De ani buni stau cuminte pe canapeaua mea și ascult câte mii
de lei a costat rochia, cât e comisionul wedding planneriței, câte mii de euro
solicită formația, fotograful, hambarul sau grădina în care are loc
evenimentul, DJ-ul, firma de catering și taica părintele de la biserică, pentru
ca, la final, să aud:
-Florile nu sunt atât de importante, deci nu vrem să dăm
mulți bani pe ele.
-Păi dacă sunt atât de puțin importante, de ce vă mai bateți
capul cu ele? Puteți pune în mijlocul meselor, în loc de flori, niște sticle de
Coca Cola, Fanta și Sprite; sunt colorate, mari… Sau vă puteți face buchetul,
lumânările, butonierele, coronițele din flori de plastic, mă rog, mai nou din
hârtie. Handmaded! Sau vă poate face niște gașpouri
din crizanteme cu puțină gypsophila orice florăreasă de la
colț de stradă. Și dacă sunt atât de puțin importante, de ce se ceartă dimineața
pe ele bunicile cu mătușile, soacra mare cu soacra mica și prietenele cu
vecinele?
-Aaa, păi nu. Că noi vrem flori naturale și vrem să fie frumoase spectaculoase. Am avea
nevoie la intrarea în biserică, pe pernuța de verighete, pentru domnișoarele de
onoare, la gâtul lui Cookie, câinele nostru, mmuah, mmuah, ia să vă arăt ce
drăguț e… așa, flori pe o arcadă, pe mese, la prezidiu, pe masa de deserturi și
la photo corner. Aa, și la toalete. Aaa, și buchet de mireasă ca al lui Kate
Middleton și ca al lui Kim Kardashian pentru nașa. Dar să nu ne coste prea mult.
Că oricum după câteva zile se ofilesc și le aruncăm…
-Păi, după logica asta, nimic palpabil nu rămâne după nuntă.
Muzica o auziți atunci și se duce, fața de masă pe care ați închiriat-o cu 10
euro pleacă la furnizor, fotograful vă dă albumul în septembrie, deși voi ați
chiuit și dănțuit în mai, restaurantul de fițe rămâne pe loc, mâncarea, tortul
și băutura, pardon my French, ajung la wc chiar din noaptea nunții dacă aveți o
digestie bună. Deci florile mele sunt singurele cu care puteți să plecați dimineața
acasă. Ba, mai mult, vă mai bucurați de ele câteva zile pentru că eu chiar
folosesc flori proaspete…
…
Pun puncte de suspensie pentru că nu aș ști să spun ce replică urmează. Pentru că acesta a fost
doar un dialog imaginar. Pentru că eu nu-mi apăr niciodată obiectul muncii și
pasiunea totodată. Zâmbesc, probabil puțin nervoasă, dar rămân politicoasă și
mă apuc de treabă. Cam așa am devenit expertă în a face din rahat bici, pardon
my French din nou, și cred că asta ar trebui să scriu pe următoarele mele cărți
de vizită, sub nume. Cam așa am învățat tot ce știu și doar cu exercițiul ăsta mi-am
dezvoltat abilitatea de a găsi soluții rapide și puțin costisitoare.
Doar că am obosit să fac “rai din ce ai” pentru alții, în
timp ce eu aștept cam de multișor în purgatoriu, cu senzația, după 16-28 de ore
de muncă neîntreruptă, că am ajuns deja în iad.
Nu mai știu dacă jobul meu e viața mea sau viața mea e jobul meu, cert e că nu-mi mai sună bine deloc, așa că, dragă 2018, nu te cunosc, nu mă cunoști, dar dacă tot ne petrecem următoarele 12 luni împreună, trebuie să știi că vor fi ceva schimbări pe aici.
