Când amicul meu Don Juan mi-a spus că e îndrăgostit lulea, m-am tăvălit de râs două zile și i-am făcut un buchet de flori mare și frumos, pe măsura emoțiilor pe care le simțea pentru prima oară.
Când a cerut-o în căsătorie pe fata de care se îndrăgostise, i-am făcut un alt buchet mare și frumos care o aștepta în dormitor, lângă o cutie de catifea.
Când mi-a spus că va avea un bebe, m-a înduioșat teribil și i-am făcut un alt buchet mare și frumos, pe măsura bucuriei pe care o avea în glas și-n priviri.
Când a născut iubita lui, am lăcrimat amândoi și i-am făcut un alt buchet mare și frumos, pe măsura mândriei de tată de băiat pe care o avea întipărită pe chip.
Când am intrat prima oară în casa lor, mi-au arătat râzând toate buchetele pe care el i le dăruise și am recunoscut fiecare floare pe care o atinsesem. Acum cu petalele deshidratate și frunzele casante, buchetele erau peste tot, prin toate camerele.
Când mi-au spus că a venit vremea botezului, mi-am suflecat mânecile, mi-am pus balerini și-am făcut ce vedeți mai jos.
N-a fost mare, dar a fost frumos. Cel puțin la fel de frumos cât a fost atelierul meu în cele câteva zile cât a fost plin de flori de vară și tot felul de obiecte cu temă solară: mușețel, margarete si floarea-soarelui, ochelari și umbrele de soare, stropitori, moriști de vânt și găletușe și câte și mai câte lucrușoare galbene, albe și azurii.
Daca nu erau atatea dulciuri as putea spune vorba de altceva nu de lumina, mai degraba de mama natura, insa este doar o parere, poate-poate ma insel.
RăspundețiȘtergereĂăăăă... nu-mi dau seama dacă asta e de bine. :-)))))
Ștergere