Cand m-a sunat Ralu să-mi spună că e neapărat necesar să ajung la oficiul poștal pentru ridicarea unui colet, m-am burzuluit toată: Ce colet? Cine să-mi trimită mie colet? Nu mă duc după niciun colet, n-am eu treabă cu Poșta Română... Doar la insistențe mari și doar după ce s-a oferit să mă însoțească am catadicsit să mă urnesc. Și ce bine am făcut pentru că acolo mă aștepta cuminte un colet de la Ina, draga și vechea mea prietenă din facultate, acum stabilită la New York. Mi-o și imaginez pregătind fiecare dintre lucrușoarele acelea, scriind de mână (vezi că nu prea ții rândurile drept, Inuca :-) două pagini de gânduri frumoase și vesele ca și ea.
Întâmplări ca aceasta mă lasă fără baterii pentru o bună perioadă și mă fac să mă întreb: “Oare s-a întâmplat vreodată să fac pe cineva atât de fericit cum sunt eu acum?"
Ooooooo, sa nu-mi spui ca alea-s chibrituri, ca te mananc! Ce-ti dau la schimb? Fac colectie. Am vreo 500 de bucati. Uite, pe mine m-ai face fericita daca mi le-ai da. :)))))) Si nici nu stii cat de fericita. Mai fericita decat toti oamenii fericiti la un loc.
RăspundețiȘtergereha ha scrisul meu de mina e oribil, dar am compensat cu floricelele desenate:)
RăspundețiȘtergere@Habarnam Ai înnebunit? Cum să fie chibrituri? E ciocolată. Geez, 500???
RăspundețiȘtergere@Ina. Draga mea, trebuie să recunoști că am pus o poză cu prima pagină, ceea ce te avantajează pentru că aveai mâna odihnită. Deja la a doua începuseși să scrii în diagonală...
RăspundețiȘtergereAh, aproape ca sint invidioasa. Mie Ina nu mi-a trimis nimic scris de mina ei.
RăspundețiȘtergereMda, neinteresant:)))
RăspundețiȘtergere